Lupul în blană de oaie – Cât de pure sunt intențiile românilor care se pregătesc la Budapesta?

A kontextus tisztázása végett egy szerkesztőségi megjegyzéssel hívjuk fel rá a figyelmet, hogy a lenti sorokat részben erdélyi, részben csonka-országi nacionalisták írták.

 

“Megyünk Budapestre!” – kezdi mondanivalóját Facebook oldalán Mihai Tîrnoveanu, a Calea Neamului Egyesület elnöke. Budapestre jönne ünnepelni augusztus harmadikán, a román hadsereg bevonulásának évfordulóján. Állítása szerint a megemlékezés célja, hogy megünnepeljék azon román csapatok sikerét, akik felszabadították a magyar fővárost a vörös megszállás alól.

Mi azon kevés magyarok közé tartozunk, akik olvassuk és a maga nemében elismerjük az egykori román jobboldali vezető és ideológus, Corneliu Codreanu könyveit, melyekben valóban található utalás arra, hogy a Budapestre bevonuló románok közt voltak, akik anti-kommunista felszabadításként élték meg itt tartózkodásukat, mint például Codreanu apja, aki jobboldali értelmiségi volt, hivatását tekintve tanár. Azonban a vélelmezésnél erősebb a gyanúnk, hogy nem ez volt a jellemző. Ezt mi sem példázza jobban, hogy a magyarság Harry Hill Bandholtz tábornoknak az antantmisszió egyik vezetőjének állított szobrot, aki (a legendával ellentétesen nem lovaglópálcával, de) megakadályozta, hogy a román csapatok kifosszák a Magyar Nemzeti Múzeumot. Természetesen erre is lehetne azt a választ adni, mint amivel mi is érvelünk, nevezetesen, hogy “egyedi, elszigetelt eset” volt a múzeum kifosztási kísérlete, azonban ezzel ellentétes történelmi források állnak rendelkezésre. Șerbescu román tábornok 14 teherautóval, valamint katonákból és hadifoglyokból kiállított rakodószemélyzettel érkezett meg az intézményhez, ahol hála Istennek és Bandholtz tábornoknak kudarcot vallottak.

Mi következik mindebből?

Ion Codreanu közkatonaként járt Budapesten, majd a fiának mesélt arról, hogy bajtársaival felszabadította a várost a vörös megszállás alól. Ha valami szubjektív, egyedi és elszigetelt, akkor ez a személyes visszaemlékezés az. Hozzátéve, hogy nem vitatjuk, hogy az idősebb Codreanu szándékai őszinték voltak és Ő mindezt így élte meg.

Azonban, ha egy magas rangú román tiszt megérkezik egy magyar közintézmény épülete elé, 14 katonai teherautóval és rakodószemélyzettel, majd mivel az üzemeltetők ellenállásába ütköznek, elvágják a telefonvezetékeket, azt egyrészt tekinthetjük egy előre eltervezett, és felülről szervezett akciónak, a kommunikáció megbénításával pedig azt is elismerték, hogy az antant tudta nélküli fosztogatásra készültek.

Ezen két történet fényében nem nehéz eldönteni, hogy melyik típusú hozzáállást tekinthetjük meghatározónak és jellemzőnek.

Tehát 2025-ben románként, budapesti megemlékezést szervezni és még azt az állítást is tenni, hogy ez egy pusztán anti-kommunista rendezvény lesz, mely összeköthet románokat és magyarokat ordas és pofátlan hazugság, nyilvánvaló provokáció. Ez még anélkül is egyértelmű, hogy tisztában lenne az olvasó a megemlékezést szervező Mihai Tîrnoveanu eddigi pályafutásával.

De, akkor a teljesség igénye nélkül pillantsunk bele egy kicsit a Calea Neamului Egyesület és vezetőjének eddigi tevékenységbe.

Tîrnoveanu egyesülete elsősorban az idősebb korosztályt tudja megszólítani, de őket sem nagy számban. Lokális szinten mögöttük áll a román ortodox egyház, de ennek ellenére sem tudtak soha nagy létszámú eseményt tető alá hozni, ami megmozgatta volna a fiatalokat. Nevével ennek ellenére az erdélyi magyarság időről-időre találkozik, ugyanis a Calea Neamului Egyesület taktikája az, hogy ha vitás kérdés alakul ki a románság és a magyarság közt, akkor a diskurzusba a legprimitívebb soviniszta retorikát alkalmazva igyekeznek belefolyni. A botrányos és szintalatti megnyilvánulásaik arra jók, hogy a sajtó feléjük fordítja a nyilvánosság reflektorait, majd igyekeznek learatni a babérokat, melyek elsősorban közösségi médiás like-ok formájában érkeznek meg számukra.

A molinó szövege magyarul: Valami örök: Erdély román föld

Alkalmazták már ezt a taktikát a trianoni tragédiával összefüggésben, az Úzvölgyi katonai temető körül kialakult vitában, de sokszor célirányosan utaznak színmagyar településekre, megzavarni az ottani megemlékezéseket.

Ez a vulgár-soviniszta tempó még a román hatóságoknak is soknak bizonyul, ugyanis Tîrnoveanut gyakran sújtják pénzbírsággal, bírósági ügyei pedig egymást érik. Az ortodox egyház szerepe itt értékelődik fel számukra, ugyanis (vélelmezhetőleg) ők biztosítják az anyagi hátországot a primitív uszítóknak.

Hogy miért is báránybőrbe bújtatott farkas, ez az ember?

Azért, mert egy olyan hivatkozási alapot is elővesz, ami ténylegesen kapcsolódási pont lehetne a két nemzet jóérzésű fiai közt, az anti-kommunizmust. Tudjuk tisztelni például Temesvár ’89-es anti-kommunista hőseit és tisztelgünk azon román hazafiak előtt is, akik életét nem a magyarellenes sovinizmus, hanem a kommunizmus elleni küzdelem határozta meg és nem egy esetben életüket adták az istentelen bolsevizmus elleni harcban. Ez például lehetne egy közös pont. Tîrnoveanu azonban pofátlan módon azt állítja, hogy ez a mostani egy olyan esemény lesz, ahol románok és magyarok közösen sorakozhatnának fel. Ám, sem vakok sem hülyék nem vagyunk, sosem voltunk, bármennyire is gondolja ő ezt.

“Minden lehetséges dolgot megteszünk, hogy hivatalosan megtarthassuk a megemlékezésünket” – zárja bejegyzését.

Hát, ha erre sor kerül – amivel kapcsolatban, azért vannak kételyek bennünk – akkor mi is ott leszünk. Budapesten a Kossuth téren, de Erdélyben is. Határon innen és túl, üzenni fogja minden jóérzésű magyar, hogy ébresztő! Ébresztőt fújunk, mindenkinek aki a békés, európai együttélésre nyitott és hajlandó.

Ébresztő Erdély, ébresztő Románia, ébresztő románok. Tudjuk, hogy vannak köztetek olyan nacionalisták, akiknek elegük van az ilyen primitív uszítókból.

Mi NEM vagyunk az ellenségeitek. Nekünk a közös, élhető Európa a célunk. A ti valódi ellenségetek közöttetek jár. A Tîrnoveanu féle felforgató és provokatív személyek a ti saját belső ellenségeitek, melyek belülről bomlasztanak. Belülről bomlaszt mint egy gyáva lélek. A gyávákat pedig az erősek kivetik magukból, ki kell, hogy vessék magukból!

Üzenjük minden jóérzésű román jobboldalinak, hogy mi egy szót sem szólnánk, ha ezt a megemlékezést Bukarestben tartanátok. Ahogy Ti sem szólhattok egy szót sem, ha mi Budapesten megemlékezünk a mi dicsőséges napjainkról, amikor büszke magyar huszárok vonultak be Bukarestbe… Mi egy szót sem szólnánk, ha ápolnátok azoknak a román katonáknak a sírjait, akik a mi katonáink elleni harcokban estek el. És, nektek sem lenne szabad egy szót sem szólni, hogy mi ugyanezt akarjuk tenni az Úzvölgyében.

Minden nemzetnek büszkének kell lennie önmagára. Minden nemzetnek ünnepelnie kell történelmi győzelmeit és gyászolnia tragédiát. Ez a világ legtermészetesebb dolga kéne, hogy legyen. Mint ahogy az is, hogy más nemzetek fiai ezt tiszteletben tartják, hiszen értik. Saját győzelmeikből és saját tragédiáikból fakadó módon értik mások büszkeségét és mások fájdalmát.

Érkezzetek meg a XXI. századba, ahogy Európa legtöbb jobboldali közösségének ez már sikerült. A nemzetek Európájában nincs helye többé annak a primitív, soviniszta uszításnak, amit a múltból hurcoltok magatokkal, olyan történelmi tehertételként, amit ha nem tesztek le, örökre a múltba fog zárni benneteket.

A valódi jobboldaliakkal a harcunk közös! – Le a sovinizmussal!

 – Nacionalista Zóna / Aktivizmus –

 

Magyar kártya

Világnézeti iránytű a trianoni tragédia XXI. századi értelmezéséhez

Trianon 100 – A békediktátumról nacionalista szemmel PODCAST

 

Pentru a clarifica contextul, dorim să vă atragem atenția asupra faptului că rândurile de mai jos au fost scrise parțial de naționaliști din Transilvania și parțial de naționaliști din Ungaria.

„Mergem la Budapesta!” – începe Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului, pe pagina sa de Facebook. Acesta ar veni la Budapesta pentru a sărbători pe 3 august, aniversarea intrării armatei române. Potrivit acestuia, scopul comemorării este de a celebra succesul trupelor române care au eliberat capitala maghiară de sub ocupația bolsevista.
Suntem printre puținii maghiari care citesc și recunosc cărțile fostului lider de dreapta și ideolog român Corneliu Codreanu, care conțin într-adevăr o referire la faptul că printre românii care au intrat în Budapesta s-au numărat și cei care și-au trăit șederea aici ca pe o eliberare anticomunistă, cum ar fi tatăl lui Codreanu, care era un intelectual de dreapta și profesor. Cu toate acestea, bănuiala noastră este mai puternică decât presupunerea că nu a fost așa. Nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decât faptul că maghiarii au ridicat o statuie a generalului Harry Hill Bandholtz ca unul dintre liderii misiunii Antantei, care (contrar legendei, nu cu o cravașă, ci) a împiedicat trupele române să jefuiască Muzeul Național Maghiar. Desigur, s-ar putea da și răspunsul pe care îl susținem și noi, și anume că tentativa de jefuire a muzeului a fost un „caz unic, izolat”, dar există surse istorice care arată contrariul. Generalul român Șerbescu a ajuns la institutie cu 14 camioane și o echipă de încărcare formată din soldați și prizonieri de război, unde se afla, slavă Domnului și generalului Bandholtz datorita lui, au eșuat.

Ce rezumam din toate acestea?

Ion Codreanu a vizitat Budapesta ca soldat simplu, apoi i-a povestit fiului său despre cum el și camarazii săi au eliberat orașul de ocupația comunista. Dacă există ceva subiectiv, unic și izolat, atunci această amintire personală este aceasta. Adăugând că nu contestăm faptul că intențiile lui Codreanu senior au fost sincere și că a trăit toate acestea în acest fel.

Totuși, dacă un ofițer român de rang înalt ajunge în fața unei clădiri a unei instituții publice maghiare, cu 14 camioane militare și personal de încărcare, și apoi, pentru că întâmpină rezistență din partea operatorilor, întrerupe liniile telefonice, putem considera, pe de o parte, o acțiune pre-planificată și organizată de sus, iar prin paralizarea comunicării, a recunoscut și că se pregătea să jefuiască fără știrea Antantei.

Având în vedere aceste două relatări, nu este dificil să decidem ce tip de atitudine putem considera decisivă și caracteristică.
Așadar, a organiza o comemorare la Budapesta în 2025 ca român și chiar a pretinde că va fi un eveniment pur anticomunist, care poate uni românii și maghiarii, este o minciună flagrantă și nerușinată, o provocare evidentă. Acest lucru este evident chiar și fără ca cititorul să fie la curent cu cariera organizatorului comemorării, Mihai Tîrnoveanu.

Dar, fără pretenția de a fi completi, să aruncăm o privire asupra activităților Asociației Calea Neamului și a liderului acesteia de până acum.
Asociația lui Tîrnoveanu apeleaza în primul rând la generația mai în vârstă, dar nu în număr mare. La nivel local, Biserica Ortodoxă Română este în spatele lor, dar, în ciuda acestui fapt, nu au reușit niciodată să organizeze un eveniment de amploare care să-i fi emoționat pe tineri. În ciuda acestui fapt, maghiarii din Transilvania le întâlnesc numele din când în când, deoarece tactica Asociației Calea Neamului este ca, dacă apare o problemă controversată între români și maghiari pe orice temă, să încerce să se implice în dezbatere folosind cea mai primitivă retorică șovină. Manifestările lor scandaloase și substandard sunt bune pentru ca presa să îndrepte atenția publicului către ei, iar apoi să încerce să culeagă laurii, care le vin în primul rând sub formă de aprecieri pe rețelele de socializare.

Au folosit deja această tactică în legătură cu tragedia de la Trianon, în disputa privind cimitirul militar de la Valea Uzului, dar călătoresc adesea în așezări populata in majoritate de maghiari, pentru a perturba comemorările de acolo.

Acest ritm vulgar-șovin se dovedește a fi prea mult chiar și pentru autoritățile române, deoarece Tîrnoveanu este adesea amendat, iar procesele sale se repetă. Rolul Bisericii Ortodoxe este aici este destul de mare pentru ei, deoarece (probabil) ei oferă sprijin financiar instigatorilor primitivi.

De ce este omul acesta un lup în blană de oaie?

Pentru că aduce în discuție și un punct de referință care ar putea fi de fapt un punct de legătură între fiii buni ai celor două națiuni, anticomunismul. Putem, de exemplu, să-i onorăm pe eroii anticomuniști ai Timișoarei din ’89 și îi onorăm și pe acei patrioți români ale căror vieți nu au fost definite de șovinismul antimaghiar, ci de lupta împotriva comunismului și care, în mai multe cazuri, și-au dat viața în lupta împotriva bolșevismului fără Dumnezeu. Acesta, de exemplu, ar putea fi un punct comun. Mihai Tirnoveanu, susține cu nerușinare că acesta va fi un eveniment în care românii și maghiarii s-ar putea alinia împreună. Dar, nu suntem nici orbi, nici proști, nu am fost niciodată, oricât de mult crede el asta.

„Vom face tot posibilul să organizăm oficial comemorarea noastră” – își încheie postarea.

Ei bine, dacă se va întâmpla acest lucru – despre care avem îndoieli – atunci vom fi și noi acolo. La Budapesta, în Piața Kossuth, dar și în Transilvania. La granița de aici și dincolo, fiecare maghiar bun la suflet va transmite un mesaj că este un semnal de alarmă! Să tragem un semnal de alarmă pentru toți cei deschiși și dispuși la o coexistență pașnică, europeană.

Trezeste-te Transilvania, trezeste-te România, treziți-vă români. Știm că există naționaliști printre voi care s-au săturat de astfel de instigatori primitivi.

NU suntem dușmanii voștri. Scopul nostru este o Europă comună, locuibilă. Adevăratul vostru dușman este printre voi. Indivizi subversivi și provocatori precum Tîrnoveanu sunt proprii voștri dușmani interni, care vă distrug din interior. El vă distruge din interior ca un suflet laș. Și lașii sunt alungați de cei puternici, trebuie alungați!

Să transmitem un mesaj tuturor românilor de dreapta cu sentimente bune: nu am spune un cuvânt dacă ați organiza această comemorare la București. Așa cum nu puteți spune un cuvânt dacă noi, la Budapesta, am comemora zilele noastre glorioase când husari maghiari mândri au mărșăluit în București… Nu am spune un cuvânt dacă ați îngriji mormintele acelor soldați români care au căzut în luptele împotriva soldaților noștri. Și nu ar trebui să spuneți un cuvânt dacă vrem să facem același lucru în Valea Uzului.

Fiecare națiune ar trebui să fie mândră de ea însăși. Fiecare națiune ar trebui să-și celebreze victoriile istorice și să-și jelească tragediile. Acesta ar trebui să fie cel mai natural lucru din lume. Precum și faptul că fiii altor națiuni respectă acest lucru, pentru că îl înțeleg. Ei înțeleg mândria altora și durerea altora într-un mod care izvorăște din propriile victorii și propriile tragedii.

Intrați în secolul XXI, așa cum au reușit deja să facă majoritatea comunităților de dreapta din Europa. În Europa națiunilor nu mai există loc pentru incitarea primitivă, șovină pe care o purtați cu voi din trecut, ca o povară istorică care, dacă nu o scăpați de ea, vă va bloca în trecut pentru totdeauna.

Lupta noastră cu adevărații dreptaci este comună! – Jos cu șovinismul!

 - Zona Naţionalistă -